dușmănii
/duʃ.məˈniː/Etimologie
Din dușmăni.
Definiții
- forma de persoana a I-a singular la perfect simplu pentru dușmăni.
dușman
/duʃˈman/Etimologie
Din turcă düşman < persană دشمن (došman).
Definiții
- persoană care are o atitudine ostilă, răuvoitoare față de ceva sau de cineva, care urăște ceva sau pe cineva.
- inamic (în război).
Exemple
- E un dușman de temut.
Declinare
| Caz | Singular | Plural |
|---|---|---|
| nominativ-acuzativ | dușman | dușmani |
| genitiv-dativ | dușmanului | dușmanilor |
| articulat | dușmanul | dușmanii |
Sinonime: 1-2: adversar, inamic, potrivnic, vrăjmaș, (pop.) pizmaș, pizmuitor, (înv. și reg.) pizmătar, pizmătareț, (înv.) neamic, neprieten, nepriitor, pârâș, sculător
Antonime: aliat, amic, prieten
dușmănie
/duʃ.məˈni.je/Etimologie
Din dușman + sufixul -ie.
Definiții
- sentiment de ură față de cineva sau de ceva; relații pline de ură între persoane.
Exemple
- Ce e dușmănia asta neîmblânzită între voi?
Declinare
| Caz | Singular | Plural |
|---|---|---|
| nominativ-acuzativ | dușmănie | dușmănii |
| genitiv-dativ | dușmăniei | dușmăniilor |
| articulat | dușmănia | dușmăniile |
Sinonime: animozitate, discordie, învrăjbire, ostilitate, pornire, ură, vrajbă, vrăjmășie, zâzanie, (livr.) inimiciție, (înv. și pop.) price, (pop. și fam.) dihonie, (pop.) pică, (înv. și reg.) ceartă, pizmă, pizmuire, scârbă, (Mold.) poxie, (înv.) mozavirie, neprietenie, patos, scandală, sfadă, urâciune, vrăjbie, (latinism înv.) rancoare
Antonime: amiciție, prietenie, simpatie
Proverbe & zicători
- „Să nu pățească nici dușmanii mei așa”Prietenie și dușmănie
- „Se bucură dușmanii”Prietenie și dușmănie
- „Să nu se bucure dușmanii”Prietenie și dușmănie
Sursă: Iuliu A. Zanne, «Proverbele românilor» (1895–1912, domeniu public) (domeniu public)
Conținut din ro.Wiktionary (CC BY-SA 4.0) · definiții originale DexGen (CC0) · Ghid de gramatică