diac

Etimologie

Din neogreacă διάκος (diákos) (Murnu 17), în principal prin intermediul slavă (veche) dijakŭ (Miklosich, Lexicon, 162; Miklosich, Slaw. Elem., 21; confer Vasmer Gr., 52); confer diacon.

Definiții

1. scriitor de cancelarie și slujbaș al vistieriei din țările române; grămătic, uricar; (p.ext.) copist.
2. cărturar, învățat.
3. (reg.) cântăreț bisericesc.
4. diodă semiconductoare care permite trecerea curentului electric în ambele sensuri de conducție, sub acțiunea unei tensiuni de comandă aplicate la bornele ei.

Declinare