descântec
/des'kɨn.tek/Etimologie
Din des- + cântec.
Definiții
- faptul de a descânta.
- formulă magică (în versuri) însoțită de gesturi, cu care se descântă; vrajă, descântătură.
Declinare
| Caz | Singular | Plural |
|---|---|---|
| nominativ-acuzativ | descântec | descântece |
| genitiv-dativ | descântecului | descântecelor |
| vocativ | descântecule | descântecelor |
| articulat | descântecul | descântecele |