dărâmătură
/də.rɨ.mə'tu.rə/Etimologie
Din a dărâma + sufixul -ătură.
Definiții
- zid, clădire dărâmată; ruină.
- material căzut, surpat dintr-o clădire în ruină.
- (la pl.) crengi de copaci rupte și doborâte la pământ; vreascuri.
- (fam.) epitet deprecativ dat unui animal sau unui om slăbănog.
Declinare
| Caz | Singular | Plural |
|---|---|---|
| nominativ-acuzativ | dărâmătură | dărâmături |
| genitiv-dativ | dărâmăturii | dărâmăturilor |
| vocativ | dărâmătură | dărâmăturilor |
| articulat | dărâmătura | dărâmăturile |