curama
/ku.ra'ma/Etimologie
Din neogreacă κυραμασ (kuramás).
Definiții
- (înv.) colectă.
Declinare
| Caz | Singular | Plural |
|---|---|---|
| nominativ-acuzativ | curama | — |
| genitiv-dativ | curamalei | — |
| vocativ | curama | — |
| articulat | curamaua | — |
Proverbe & zicători
- „A-și plăti curamaua”Bani și avere
Sursă: Iuliu A. Zanne, «Proverbele românilor» (1895–1912, domeniu public) (domeniu public)
Conținut din ro.Wiktionary (CC BY-SA 4.0) · definiții originale DexGen (CC0) · Ghid de gramatică