cucă
/'ku.kə/Etimologie
Din turcă kuka.
Definiții
- căciulă înaltă, uneori împodobită cu pene (de struț), pe care o purtau căpeteniile turcești și domnitorii români în timpul ceremoniilor.
- rarfemela cucului.
- (reg.) deal înalt și izolat; vârf de deal.
Declinare
| Caz | Singular | Plural |
|---|---|---|
| nominativ-acuzativ | cucă | cuci |
| genitiv-dativ | cucii | cucilor |
| vocativ | cucă | cucilor |
| articulat | cuca | cucile |