copoi
/koˈpoj/Etimologie
Din maghiară kopó (Miklosich, Fremdw., 96; Cihac, II, 493; Gáldi, Dict., 112). Forma primitivă este copou, de la al cărui pluralul s-a format un nou singular (confer Byck-Graur 22).
Definiții
- câine de vânătoare de talie mare, care urmărește vânatul după miros; ogar, prepelicar, căpău.
- câine polițist folosit în urmărit.
- (arg.) nume dat agenților de poliție.
Declinare
| Caz | Singular | Plural |
|---|---|---|
| nominativ-acuzativ | copoi | copoi |
| genitiv-dativ | copoiului | copoilor |
| vocativ | copoiule | copoilor |
| articulat | copoiul | copoii |