comănac
/ko.məˈnak/Etimologie
Origine obscură. După Scriban, Arhiva, 1914, 133 (urmat, cu rezerve de DAR), din latină calamancum („moț, vârf”), de unde spaniolă calamaco, germană Kalmank, însă această derivare prezintă multe dificultăți. Confer Densusianu, GS, II, 390. Scriban menționează și sârbo-croată kalamank („bonetă”) și neogreacă ϰαμηλαύϰιον (kamilaúkionl).
Definiții
- acoperământ al capului, de formă cilindrică, fără boruri, confecționat din lână sau din pâslă, purtat de călugări și de călugărițe.
- acoperământ al capului asemănător cu comănacul purtat odinioară de bărbați.
- căciulită de mătase sau de stofă scumpă, purtată altădată de femei.
- (reg.) creangă, ramură.
Declinare
| Caz | Singular | Plural |
|---|---|---|
| nominativ-acuzativ | comănac | comănace |
| genitiv-dativ | comănacului | comănacelor |
| vocativ | comănacule | comănacelor |
| articulat | comănacul | comănacele |