coltuc
/kolˈtuk/Etimologie
Din turcă koltuk („braț, cot, colț”) (Cihac, II, 569; Șeineanu, II, 141; Lokotsch 1199; Ronzevalle 140).
Definiții
- fiecare dintre cele două capete ale unei pâini lungi.
- (reg.) pernă mică servind drept căpătâi.
- perniță (de ace).
Declinare
| Caz | Singular | Plural |
|---|---|---|
| nominativ-acuzativ | coltuc | coltucuri |
| genitiv-dativ | coltucului | coltucurilor |
| vocativ | coltucule | coltucurilor |
| articulat | coltucul | coltucurile |