claca
/kla'ka/Etimologie
Din franceză claquer.
Definiții
- (v.intranz.) (despre sportivi) a suferi o întindere sau o ruptură de tendon ori de ligament la picioare, în urma unui efort.
Declinare
| Caz | Singular | Plural |
|---|---|---|
| verb | claca | clacau |
clacă
/'kla.kə/Etimologie
Din bulgară тлака (tlaka).
Definiții
- formă caracteristică a rentei feudale, constând din munca gratuită pe care țăranul, fără pământ, era obligat să o presteze în folosul stăpânului de moșie.
- muncă colectivă benevolă prestată de țărani pentru a se ajuta unii pe alții și care adesea este însoțită ori urmată de o mică petrecere, de glume, povestiri etc.
Declinare
| Caz | Singular | Plural |
|---|---|---|
| nominativ-acuzativ | clacă | clăci |
| genitiv-dativ | clăcii | clăcilor |
| vocativ | clacă | clăcilor |
| articulat | claca | clăcile |
Proverbe & zicători
- „Vorbă de clacă”Vorbă și tăcere
- „Vorba de clacă nu e folositoare”Vorbă și tăcere
- „Vorbește de clacă”Vorbă și tăcere
- „Vorbește ca surda în clacă”Vorbă și tăcere
Sursă: Iuliu A. Zanne, «Proverbele românilor» (1895–1912, domeniu public) (domeniu public)
Conținut din ro.Wiktionary (CC BY-SA 4.0) · definiții originale DexGen (CC0) · Ghid de gramatică