chiot

/'ki.ot/

substantiv?gen neutru

Etimologie

Din chiu.

strigăt puternic, răsunător, prelung (care exprimă bucurie, izbândă etc., care servește ca chemare, ca îndemn etc.).

„Fleacul ca chiotul în pădure și pe văi, cu cât mai tare o spui, cu atât mai mult răsună”Vorbă și tăcere
„Fleacul ca chiotul în pădure și pe văi, cu cât mai tare o”Vorbă și tăcere

Sursă: Iuliu A. Zanne, «Proverbele românilor» (1895–1912, domeniu public) (domeniu public)

Conținut din ro.Wiktionary (CC BY-SA 4.0) · definiții originale DexGen (CC0) · Ghid de gramatică