← înapoi la căutare

boncălui

/bon.kə.lu'i/
verb?Ce este un verb?Arată o acțiune, o stare sau o existență. Se conjugă după persoană, număr și timp.Ex.: a merge, a cânta, a fi, a scrie

Etimologie

Etimologie necunoscută.

Definiții

  1. (v.refl. intranz.) (despre cerbi și alte erbivore mari) a scoate strigăte specifice rasei în perioada de rut; a boncăi.

Declinare

CazSingularPlural
verbboncălueaboncălueau

boncăluit

/bon.kə.luˈit/
substantiv?Ce este un substantiv?Denumește ființe, lucruri, fenomene sau idei. Răspunde la întrebarea „cine?” sau „ce?”.Ex.: carte, casă, prieten, fericiregen neutru

Etimologie

Din a (se) boncălui.

Definiții

  1. faptul de a boncălui; răget, strigăt specific scos de cerbi și de alte erbivore în perioada de rut.
  2. (fig.) sunet prelung emis de unele instrumente de suflat.

Declinare

CazSingularPlural
nominativ-acuzativboncăluit—
genitiv-dativboncăluitului—
vocativboncăluitule—
articulatboncăluitul—

Conținut din ro.Wiktionary (CC BY-SA 4.0) · definiții originale DexGen (CC0) · Ghid de gramatică