Definiția cuvântului „boncăluit”
boncăluit — substantiv
- faptul de a boncălui; răget, strigăt specific scos de cerbi și de alte erbivore în perioada de rut.
- (fig.) sunet prelung emis de unele instrumente de suflat.
boncăluit — verb
- (v.refl. intranz.) (despre cerbi și alte erbivore mari) a scoate strigăte specifice rasei în perioada de rut; a boncăi.