beatitudine
/be.a.ti'tu.di.ne/Etimologie
Din latină beatitudo, -inis. Confer franceză béatitude.
Definiții
- stare de fericire deplină, de încântare, stare patologică de euforie permanentă, de indiferență față de situațiile și întâmplările din jur.
Declinare
| Caz | Singular | Plural |
|---|---|---|
| nominativ-acuzativ | beatitudine | — |
| genitiv-dativ | beatitudinii | — |
| articulat | beatitudinea | — |
Sinonime: fericire