balansier
/ba.lan.si'er/Etimologie
Din franceză balancier.
Definiții
- piesă care reglează prin oscilațiile ei mișcarea unui mecanism; balansor.
- bară lungă și subțire utilizată de dansatorii pe sârmă pentru a-și ține echilibrul.
- organ de echilibru pentru zbor la insectele diptere în formă de măciucă, situat pe metatorace.
Exemple
- Balansier de ceasornic.
Declinare
| Caz | Singular | Plural |
|---|---|---|
| nominativ-acuzativ | balansier | balansiere |
| genitiv-dativ | balansierului | balansierelor |
| vocativ | balansierule | balansierelor |
| articulat | balansierul | balansierele |