bâlbâi
/bɨl.bɨ'i/Etimologie
Formație onomatopeică sau din latină balbus, bilbire. Confer italiană balbettare, spaniolă balbucir, franceză balbutier, babiller și engleză babble.
Definiții
- (v.intranz., refl. și tranz.) a pronunța nedeslușit sunetele sau cuvintele, repetându-le și împiedicându-se în rostirea lor, din cauza unui defect natural, a emoției sau a enervării.
- (v.refl.) a-și pierde șirul vorbelor, a bolborosi cuvinte și fraze fără sens.
Exemple
- Se bâlbâie când vorbește.
Declinare
| Caz | Singular | Plural |
|---|---|---|
| verb | bâlbâea | bâlbâeau |
Sinonime: 1: se gângăvi, se gângâi, (reg.) tântăvi, (Ban.) pâtcăi, (Transilv. și Olt.) șișcăvi