armonie
/ar.moˈni.e/Etimologie
Din franceză harmonie < latină harmonia.
Definiții
- potrivire desăvârșită a elementelor unui întreg.
- bună înțelegere în relațiile dintre două persoane, două colectivități etc.
- îmbinare melodioasă a mai multor sunete (în muzică sau în poezie); (spec.) (muz.) concordanță fonică între sunete.
- parte a teoriei muzicale care studiază acordurile în compoziție.
- (reg.) armonică.
Declinare
| Caz | Singular | Plural |
|---|---|---|
| nominativ-acuzativ | armonie | armonii |
| genitiv-dativ | armoniei | armoniilor |
| vocativ | armonie | armoniilor |
| articulat | armonia | armoniile |