întăritură
/ɨn.tə.ri'tu.rə/Etimologie
Din a întări + sufixul -tură.
Definiții
- loc fortificat, fortificație; (p.gener.) orice sistem de baricadare.
- element care consolidează o construcție, un element al ei etc.
- (înv.) iscălitură, pecete prin care se certifica un drept, o învoială etc.
Declinare
| Caz | Singular | Plural |
|---|---|---|
| nominativ-acuzativ | întăritură | întărituri |
| genitiv-dativ | întăriturii | întăriturilor |
| vocativ | întăritură | întăriturilor |
| articulat | întăritura | întăriturile |