încurare
/ɨn.ku'ra.re/Etimologie
Din a încura.
Definiții
- (înv. și reg.) alergare de cai, cavalcadă; (p.ext.) năvală, incursiune.
Declinare
| Caz | Singular | Plural |
|---|---|---|
| nominativ-acuzativ | încurare | încurări |
| genitiv-dativ | încurării | încurărilor |
| vocativ | încurare | încurărilor |
| articulat | încurarea | încurările |