înșelătorie
/ɨn.ʃe.lə.toˈri.e/Etimologie
Din înșelător + sufixul -ie.
Definiții
- faptă a celui care înșală; înșelăciune.
- (mil.) termen din domeniul militar, care consta în prezentarea unor informații sau obiecte adevărate ca fiind adevărate, cu scopul creerii unui avantaj tactic sau strategic asupra inamicului, deseori, confundat cu înșelăciune.
Declinare
| Caz | Singular | Plural |
|---|---|---|
| nominativ-acuzativ | înșelătorie | înșelătorii |
| genitiv-dativ | înșelătoriei | înșelătoriilor |
| vocativ | înșelătorie | înșelătoriilor |
| articulat | înșelătoria | înșelătoriile |