Etimologia cuvântului „inimă”

Din latină anima. Trecerea de la „suflet” la „inimă” apare numai în română, confer totuși animus „inimă” într-o glosă de la Toledo (Castro 162). Sensul de „pântece” coincide cu cel al franceză cœur, bulgară sărce, greacă ϰαρδιά, „parte superioară a stomacului”.