Etimologia cuvântului „curm”

Din neogreacă κορμός (kormós, „trunchi”), probabil cu semantismul primitiv („bont”, sau „capăt de sfoară”, confer Laurian; Meyer, Alb. St., IV, 72; Giuglea, Dacor., III, 620; Diculescu, Elementele, 459; Rosetti, II, 67; DAR); confer albaneză kurm (după DAR, albaneză este etimon al cuvântului român), calabreză kurmu („trunchi”) (Rohlfs, EWUG, 1086), arabă qurma, de unde saniolă corma.