Etimologia cuvântului „cucută”

Din latină *cucuta, variantă vulgară de la cicuta (la Pușcariu 427; Densusianu, Rom., XXXIX, 332; Candrea-Dens., 423; REW 1909; Rosetti, I, 59; DAR); aceeași alterare a vocalismului apare în albaneză kukutë (poate provine din română), provensală coucudo, dialectul din Saintoge coucu și dialectul din Berry cocue.