Etimologia cuvântului „ciucure”

Origine incertă. Poate din ciuc („smoc”), pe baza unui plural astăzi puțin folosit, ciucuri, de la care s-a refăcut un nou singular. Nu poate proveni din maghiară csukor, csokor (Cihac, II, 491; Gáldi, Dict., 172), deoarece cuvântul maghiar este un împrumut dialectal în română. Pare puțin probabilă derivarea propusă de DAR, din latină ciccum („ciorchine”) < greacă antică κίκκος (kíkkos, „partea cărnoasă a rodiei”) (confer REW), sau de la diminutivul său *cicculum (Pușcariu, Studii istrorom., II, 226).