Etimologia cuvântului „cimbrul”

Origine necunoscută. Legătura cu greacă θύμπρος (thýmpros) nu este clară, și derivare direct din greacă (Philippide, Bausteine, 54; Pascu, I, 193; Diculescu, Elementele, 483) pare dificilă din punct de vedere fonetic. S-a presupus un slavă (veche) *čębrŭ, *čąbrŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 53; Cihac, II, 52; Byhan 308; Conev 44), confer cehă čibr, poloneză cząber; dar č- din slavă nu se explică decât prin intermediul român (Berneker 160; Philippide, Viața rom., XVIII, 46; Vasmer, apud DAR; Diculescu, Elementele, 483; confer Pușcariu, Dacor., IV, 1405). În sfârșit, Weigand, Jb., IX, 80, pleacă de la maghiară csombord, csömbör, care pare împrumut din română. Există ipoteza că este un cuvânt preromanic, ca în latină cimbrus („cimbru”) sau în italiană cembro („cedru hibrid”), de origine necunoscută (Prati 255).