ton (toate sensurile)

Definiția cuvântului „ton”

tonsubstantiv

  1. (Thunnus thynnus) pește teleostean răpitor marin care seamănă cu pălămida, ajungând până la lungimea de patru metri.
  2. sunet simplu, produs de o sursă care vibrează sinusoidal în timp; interval dintre două sunete (muzicale) situate la o distanță de o secundă mare; p. ext. sunet reprezentând cea mai mare distanță dintre treptele alăturate ale gamei.
  3. tonalitatea unei bucăți muzicale.
  4. înălțimea cu care se pronunță o silabă.
  5. felul în care urcă sau coboară vocea în timpul vorbirii; inflexiune, intonație; fel de a spune ceva.
  6. (înv.) accent.
  7. atmosferă specifică rezultată din cuprinsul unei opere literare; notă dominantă a stilului sau a vorbirii cuiva.
  8. grad de luminozitate a unei culori; nuanță a unei culori.