Definiția cuvântului „simt”

simt — verb

(v.tranz.) a avea, prin intermediul organelor de simț, senzația sau percepția unui lucru, a unui fapt, a unei calități, a percepe efectul unei excitații; a prezenta sensibilitate.
(v.refl.) a-și da seama de propria stare fizică.
(v.tranz.) a băga de seamă, a prinde de veste, a observa prezența unei ființe sau o acțiune a acesteia, mai mult pe baza unui reflex la o excitație a simțurilor decât cu ajutorul judecății.
(despre animale) a adulmeca.
(v.tranz.) a-și da seama, a fi conștient, a înțelege, a bănui o acțiune, o situație etc., bazându-se atât pe informații și elemente logice, cât și pe intuiție, instinct sau legături afective cu altă persoană.
(v.refl.) a fi conștient de o însușire, de o dispoziție sau de o stare proprie.
(v.refl.) a avea, a da dovadă de bun-simț; a fi un om simțit.
(v.tranz.) a fi cuprins de o stare afectivă, a încerca un sentiment, o emoție etc.; a fi mișcat, impresionat, tulburat de ceva.
a avea impresia că ..., a încerca sentimentul că...
(v.refl.) (înv.) a se resimți de pe urma efectelor produse de un factor extern, de o situație etc.
forma de persoana a II-a singular la prezent pentru simți.
forma de persoana a II-a singular la conjunctiv prezent pentru simți.
forma de persoana a III-a singular la perfect simplu pentru simți.
forma de persoana a II-a singular la imperativ pentru simți.

facultate a oamenilor și a animalelor de a percepe impresii din lumea exterioară cu ajutorul unor organe specifice; funcțiune a organismului prin care acesta recepționează și prelucrează o anumită categorie de stimuli externi sau interni; simțire.
(mai ales la pl.) instinct, pornire senzuală; senzualitate.
delectare a simțurilor; gust.
capacitate a omului de a înțelege, de a judeca, de a aprecia; înclinare, aptitudine pentru ceva.