(în evul mediu, în Țările Române) om aflat în dependență totală față de stăpânul feudal, fără ca acesta să aibă dreptul de a-l omorî.
om care muncește din greu.
persoană luată în captivitate (și folosită la munci grele); captiv.
(pop.) deținut, întemnițat.
(fig.) persoană foarte supusă, foarte devotată cuiva.
(în limbajul bisericesc) persoană credincioasă; creștin.
om aflat în relații social-politice de subjugare, de aservire.
(fig.) persoană subjugată de o pasiune, de o preocupare copleșitoare, de o obligație.
robi — verb
(v.tranz.) a lua cuiva libertatea; a ține în captivitate, a aduce în stare de rob.
(v.intranz.) a trăi în robie, a fi rob.
(v.intranz.) a munci din greu.
(v.tranz.) a menține o persoană sau o colectivitate în relații de subjugare politică, economică și socială, a aservi o țară, un popor etc.; a exploata.
(v.tranz.) (fig.) a înlănțui, a încleșta, a subjuga pe cineva (prin farmecul pe care îl execită).
(v.refl.) a fi robul unei pasiuni, a fi dominat de cineva sau de ceva.
forma de persoana a III-a singular la perfect simplu pentru robi.