Definiția cuvântului „bunătate”

bunătate — substantiv

1. însușirea de a fi bun, înclinarea de a face bine; p. ext. îndurare, milă, blândețe.
2. bunăvoință, amabilitate.
3. faptă bună, binefacere.
4. gust bun, plăcut.
5. (concr.) (la pl.) mâncare sau băutură (foarte) bună.
6. (mai ales la pl.) lucru de calitate (foarte) bună.
7. (la pl.) averi, bogății.