Definiția cuvântului „bun”

bun — adjectiv

care are calități.
care face în mod obișnuit bine altora, care se poartă bine cu alții; binevoitor.
care se achită de obligațiile morale și sociale; corect, cuviincios; frumos, milos.
(despre copii) cuminte, ascultător, îndatoritor; care are grijă de părinți.
caracteristic omului mulțumit, vesel, bine dispus.
care face sau prinde bine; plăcut, satisfăcător, agreabil.
(despre mâncăruri și băuturi) gustos, apetisant, ales.
bogat, abundent, îmbelșugat.
(despre miros) frumos, plăcut, agreabil.
liniștit, tihnit, fără griji; fericit.
potrivit, apt pentru un anumit scop; p. ext. care-și îndeplinește bine menirea.
(despre organele corpului sau despre funcțiunile lor) care funcționează bine.
(despre îmbrăcăminte și încălțăminte) care nu este uzat; p. ext. nou, de sărbătoare.
de calitate superioară; p. ext. de preț, scump, nou; veritabil, autentic; pur.
(despre bani) care are putere de circulație.
înzestrat, talentat, priceput; p. ext. dibaci, abil, iscusit.
folositor, util; avantajos, rentabil.
(în basme și superstiții) prevestitor de bine.
zdravăn, puternic, strașnic; considerabil, mare.
întreg, plin; deplin; p. ext. mai mult decât..., și mai bine.
(despre legături de rudenie) de sânge, adevărat.
(despre prieteni, vecini etc.) apropiat; devotat.
nobil, ales.

ceea ce este util sau necesar societății sau individului pentru a-i asigura existența, bunăstarea.
(mai ales la pl.) tot ce posedă cineva; avut, proprietate, avere; bogăție, avuție.
element al patrimoniului unei persoane, care poate consta dintr-un lucru (bun corporal) sau dintr-un drept (bun incorporal).
calitate, virtute.
rarrezultat, rod, folos.
(înv. și pop.) bunic.