(v.refl. tranz.) a (se) sprijini, a (se) întemeia pe ceva.
(v.refl.) a avea încredere în sprijinul cuiva, a se lăsa în nădejdea cuiva; a se bizui.
baza — substantiv
parte care susține un corp, o clădire sau un element de construcție; temei, temelie.
latură a unui triunghi sau a unui poligon ori față a unui poliedru (care se reprezintă de obicei în poziție orizontală).
dreaptă care servește ca linie de pornire pentru construirea unei serii de triunghiuri topografice.
(fig.) ceea ce formează temeiul a ceva, elementul fundamental, esențial.
elementul principal al unei substanțe chimice sau farmaceutice.
(de obicei urmat de determinarea „economică”) totalitatea relațiilor de producție într-o etapă determinată a dezvoltării sociale.
loc de concentrare a unor rezerve de oameni, de materiale etc., care servește ca punct de plecare pentru o anumită activitate.
(chim.) corp chimic alcătuit dintr-un atom metalic legat cu unul sau mai mulți hidroxili, care albăstrește hârtia roșie de turnesol, are gust leșietic și, în combinație cu un acid, formează o sare.
distanță între difuzoarele (externe) ale unui sistem de redare stereofonică.
(electron.) electrod corespunzător zonei cuprinse între cele două joncțiuni ale unui tranzistor.
baza — substantiv
joc de copii în care partenerii lovesc pe la spate, pe rând, cu palma în palma așezată la subsuoara brațului opus a celui care se pune „bâză” și care trebuie să ghicească cine l-a lovit, în timp ce partenerii de joc strigă „bâzzz!”.