învăța
/ɨn.vəˈʦa/Etimologie
Din latină *invĭtiāre (< vitium, „viciu”).
Definiții
- (v.tranz.) a transmite cuiva (sistematic) cunoștințe și deprinderi dintr-un domeniu oarecare; a iniția pe cineva într-o meserie, știință, artă etc.
- (v.tranz.) a sfătui, a povățui pe cineva să facă ceva (arătându-i cum să procedeze).
- (v.tranz.) a dobândi cunoștințe prin studiu, a ajunge prin muncă sistematică să cunoști o meserie, o artă, o limbă etc.; a studia.
- a-și întipări în minte ceva pentru a putea reproduce; a memora.
- (v.tranz. și refl.) a (se) deprinde, a (se) obișnui, a (se) familiariza.
- (v.tranz.) a trage o învățătură, a căpăta experiență.
- forma de persoana a III-a singular la imperfect pentru învăța.
Exemple
- A învăța pe cineva într-o disciplină.
- Învăț istoria; învăț la geografie.
Declinare
| Caz | Singular | Plural |
|---|---|---|
| verb | învăța | învățau |
Sinonime: 1: (se) iniția, (se) instrui, 2: sfătui, 3: studia, (înv.) pedepsi, citi, ștudirui, (grecism înv.) spudaxi, 4: memoriza
Antonime: a învăța: (se) dezvăța, a se învăța: se debarasa, se dezbăra