vârcolac
/vɨr.ko'lak/Etimologie
Din slavă vlŭkodlakŭ, de la vlŭkŭ („lup”) (Miklosich, Slaw. Elem., 17; Cihac, II, 448; Conev 106; Schneeweiss, REB, II, 181), confer bulgară vrăkolak, sârbă vokodlak, albaneză vurvolak, neogreacă βουρϰόλαϰας (vourkólakas) (Meyer, Neugr. St., II, 20), franceză brucolaque (Gaster, ZRPh., IV, 385; REW 9461). Pentru semnificația sa mitologică, confer franceză loup-garou, germană Werwolf. Din slavă vlŭkŭ provin și toponimele Vâlcea, regiune care în secolul XII era teritoriul unui Farcaș (< maghiară fárkás, „lup”) și Vâlcov, traducerea greacă Λυϰόστομον (Lykóstomon).
Definiții
- (în superstiții) ființă fabuloasă fără reprezentare concretă, care mănâncă Luna și Soarele (provocând fazele Lunii, eclipse etc.).
- strigoi.
- peștișor artificial de metal, întrebuințat ca nadă la pescuitul cu undița.
Declinare
| Caz | Singular | Plural |
|---|---|---|
| nominativ-acuzativ | vârcolac | vârcolaci |
| genitiv-dativ | vârcolacului | vârcolacilor |
| articulat | vârcolacul | vârcolacii |
Sinonime: 1: (mitol. pop.) pricolici, 2: stafie, strigoi