vui

Etimologie

Onomatopee.

Definiții

1. (v.intranz.) a produce un zgomot prelungit, puternic sau înăbușit; a vâjâi, a mugi, a fremăta, a hui, a țiui, a bubui.
2. (v.intranz.) (spec.) (despre tunet) a bubui.
3. (v.intranz.) (spec.) (despre foc sau despre obiecte care ard) a dudui; a țiui.
4. (v.intranz.) (spec.) (despre sunete, instrumente muzicale etc.) a vibra puternic, a suna, a răsuna.
5. (v.intranz.) (spec.) (despre obiecte lovite care vibrează) a trosni, a pârâi, a hurui.
6. (v.intranz.) (despre oameni) a face gălăgie, zarvă, a vocifera; a fremăta.
7. (v.intranz.) a se umple de sunete prelungi, puternice (și a le transmite prin ecou); a răsuna.

Exemple

• Buciumul vuiește.

Declinare