vornici
/vor.ni'ʧi/Etimologie
Din vornic.
Definiții
- (v.intranz.) (înv.) a îndeplini funcția de vornic.
- (v.tranz.) (pop.) a anunța la nuntă darurile primite de miri.
Declinare
| Caz | Singular | Plural |
|---|---|---|
| verb | vornicea | vorniceau |
vornic
/'vor.nik/Etimologie
Din slavă (veche) dvorĩnikŭ.
Definiții
- (în evul mediu, în Țările Românești) mare dregător la curtea domnească, însărcinat cu supravegherea curții, cu conducerea treburilor interne ale țării, având și atribuții judecătorești.
- reprezentant al domniei în orașe, cu atribuții judecătorești.
- (înv.) primar al unui sat sau al unui târg.
- funcționar în administrarea comunelor rurale, însărcinat cu distribuirea corespondenței, convocarea sătenilor la adunări, anunțarea știrilor etc.; crainic, pristav, vornicel.
- vornicel.
Declinare
| Caz | Singular | Plural |
|---|---|---|
| nominativ-acuzativ | vornic | vornici |
| genitiv-dativ | vornicului | vornicilor |
| vocativ | vornicule | vornicilor |
| articulat | vornicul | vornicii |
Conținut din ro.Wiktionary (CC BY-SA 4.0) · definiții originale DexGen (CC0) · Ghid de gramatică