vornicel
/vor.ni'ʧel/Etimologie
Din vornic + sufixul -el.
Definiții
- slujbaș subaltern al vornicului, însărcinat cu judecarea pricinilor mai mici de prin județe și sate.
- (înv.) vornic.
- flăcău însărcinat cu poftirea și cinstirea oaspeților la nunțile țărănești, cu conducerea alaiului nunții, cu anunțarea darurilor și cu rostirea orației de nuntă; vornic.
Declinare
| Caz | Singular | Plural |
|---|---|---|
| nominativ-acuzativ | vornicel | vornicei |
| genitiv-dativ | vornicelului | vorniceilor |
| vocativ | vornicelule | vorniceilor |
| articulat | vornicelul | vorniceii |