vagabondaj
/va.ga.bon'daʒ/Etimologie
Din franceză vagabondage.
Definiții
- vagabondare; starea celui care vagabondează.
- infracțiune comisă de omul capabil de muncă ce refuză să exercite o ocupație, fără domiciliu stabil și lipsit de mijloace cinstite de trai.
Declinare
| Caz | Singular | Plural |
|---|---|---|
| nominativ-acuzativ | vagabondaj | vagabondaje |
| genitiv-dativ | vagabondajului | vagabondajelor |
| vocativ | vagabondajule | vagabondajelor |
| articulat | vagabondajul | vagabondajele |