vârfar
/vɨr'far/Etimologie
Din vârf + sufixul -ar.
Definiții
- țăpoi cu coada lungă, cu care se poate așeza fânul în vârful stogului.
- vârf de munte.
Declinare
| Caz | Singular | Plural |
|---|---|---|
| nominativ-acuzativ | vârfar | vârfare |
| genitiv-dativ | vârfarului | vârfarelor |
| vocativ | vârfarule | vârfarelor |
| articulat | vârfarul | vârfarele |