urma
/urˈma/Etimologie
Din urmă.
Definiții
- (v.tranz. și intranz.) a merge în urma cuiva; (p.ext.) a pleca împreună cu cineva, a însoți.
- (v.tranz.) a fi alături de cineva (într-o acțiune).
- (v.tranz.) a merge înainte pe un anumit traseu, pe drumul apucat.
- (v.tranz. și intranz.) a respecta o anumită indicație primită, a se conduce după..., a proceda conform cu...; a se conforma.
- (v.tranz. și intranz.) a frecventa o formă de învățământ.
- (v.tranz. și intranz.) a veni, în timp, după cineva sau ceva (luându-i locul); a succeda.
- (v.intranz.) a succeda cuiva într-un post, într-o demnitate; a înlocui pe cineva.
- (v.intranz.) a-și avea locul după cineva sau ceva într-o ierarhie.
- (v.tranz. și intranz.) a duce mai departe un lucru început; a continua.
- (v.tranz. și intranz.) (spec.) a continua vorba începută, textul început; a spune sau a scrie mai departe.
- (v.intranz.) a avea loc, a se produce, a se îndeplini (după...).
- (v.intranz.) a rezulta, a însemna.
- (v.tranz.) (cu valoare de semiauxiliar) a trebui, a fi nevoie.
Declinare
| Caz | Singular | Plural |
|---|---|---|
| verb | urma | urmau |