triumf

Etimologie

Din latină triumphus, franceză triomphe.

Definiții

1. (în roma antică) celebrare a unei victorii prin intrarea solemnă în oraș a comandantului biruitor, pe un car tras de patru cai albi și însoțit de un cortegiu din care făceau parte senatori, căpeteniile armatei și prizonierii făcuți în război, reprezentând cea mai înaltă onoare acordată învingătorului.
2. victorie, biruință de mare prestigiu; (fig.) succes moral, reușită, izbândă deosebită.

Declinare