toloacă
/to'lo̯a.kə/Etimologie
Din ucraineană toloka.
Definiții
- loc necultivat pe care crește iarbă (unde pasc vitele); pășune; izlaz; imaș; suhat.
- teren liber neîngrădit între casele unui sat sau la marginea acestuia.
Declinare
| Caz | Singular | Plural |
|---|---|---|
| nominativ-acuzativ | toloacă | toloace |
| genitiv-dativ | toloacei | toloacelor |
| articulat | toloaca | toloacele |