temperament
/tem.pe.ra'ment/Etimologie
Din franceză tempérament < latină temperamentum.
Definiții
- ansamblul trăsăturilor fiziologice și nervoase ale unei persoane, care determină diferențieri psihice și de comportament între indivizi; fire.
- energie vitală, avânt, elan, impetuozitate; vioiciune.
Declinare
| Caz | Singular | Plural |
|---|---|---|
| nominativ-acuzativ | temperament | temperamente |
| genitiv-dativ | temperamentului | temperamentelor |
| vocativ | temperamentule | temperamentelor |
| articulat | temperamentul | temperamentele |