temeinicie
/te.mej.niˈʧi.e/Etimologie
Din temeinic + sufixul -ie.
Definiții
- însușire a ceea ce este temeinic; soliditate, tărie, trăinicie; statornicie.
- însușire a hotărârii unui organ de jurisdicție de a reflecta realitatea obiectivă a faptelor care concură pentru soluționarea unui litigiu.
Declinare
| Caz | Singular | Plural |
|---|---|---|
| nominativ-acuzativ | temeinicie | — |
| genitiv-dativ | temeiniciei | — |
| vocativ | temeinicie | — |
| articulat | temeinicia | — |