tarabă
/ta'ra.bə/Etimologie
Din turcă tarab.
Definiții
- un fel de masă pe care negustorii (ambulanți) își expun și își vând marfa la târguri, în piețe sau pe străzi.
- tejghea (de cârciumă) la care stă negustorul.
Declinare
| Caz | Singular | Plural |
|---|---|---|
| nominativ-acuzativ | tarabă | tarabe |
| genitiv-dativ | tarabei | tarabelor |
| vocativ | tarabă | tarabelor |
| articulat | taraba | tarabele |