stupoare
/stu'po̯a.re/Etimologie
Din franceză stupeur < latină stupor, stuporis.
Definiții
- (livr.) stare de uluire provocată de o surpriză sau de o emoție puternică; uimire, stupefacție.
- (med.) simptom care apare în unele psihoze, manifestat prin deprimare, amuțire, imobilitate și insensibilitate completă.
Declinare
| Caz | Singular | Plural |
|---|---|---|
| nominativ-acuzativ | stupoare | — |
| genitiv-dativ | stuporii | — |
| vocativ | stupoare | — |
| articulat | stupoarea | — |