strigătură
/stri.gə'tu.rə/Etimologie
Din a striga + sufixul -ătură.
Definiții
- exclamație onomatopeică; (spec.) specie a liricii populare, de obicei în versuri, cu caracter epigramatic, cu aluzii satirice sau glumețe ori cu conținut sentimental, care se strigă la țară, în timpul executării unor jocuri populare; chiuitură, strigăt.
Declinare
| Caz | Singular | Plural |
|---|---|---|
| nominativ-acuzativ | strigătură | strigături |
| genitiv-dativ | strigăturii | strigăturilor |
| vocativ | strigătură | strigăturilor |
| articulat | strigătura | strigăturile |