spătărel
/spə.tə'rel/Etimologie
Din spătar + sufixul -el.
Definiții
- (în evul mediu, în țara românească și în moldova) dregător de rang mic care avea însărcinarea de a păzi ordinea la sate, în timp de pace, și atribuții militare, în timp de război.
Declinare
| Caz | Singular | Plural |
|---|---|---|
| nominativ-acuzativ | spătărel | spătărei |
| genitiv-dativ | spătărelului | spătăreilor |
| vocativ | spătărelule | spătăreilor |
| articulat | spătărelul | spătăreii |