spirit
/'spi.rit/Etimologie
Din latină spiritus, italiană spirito.
Definiții
- factor ideal al existenței (opus materiei); conștiință, gândire; (p.ext.) minte, rațiune, intelect.
- inteligență, deșteptăciune, istețime; capacitate de imaginație, fantezie.
- (în filozofia idealistă și în concepțiile mistico-religioase) element considerat ca factor de bază al universului, opus materiei, identificat cu divinitatea sau cu spiritul.
- (în concepțiile religioase) ființă imaterială, supranaturală, duh; (în superstiții) stafie, strigoi, fantomă.
- persoană considerată sub raportul capacității sale intelectuale sau din punctul de vedere al însușirilor morale, de caracter etc.
- (la pl.) societatea în întregul ei, oamenii considerați ca purtători ai unor idei, ai unor preocupări intelectuale; opinie publică.
- mod, fel de a gândi, de a se manifesta; părere, concepție împărtășită de un grup de oameni, de o colectivitate.
- caracter specific, trăsătură caracteristică a ceva.
- sensul real a ceva.
- înclinare, pornire, tendință care determină felul de a fi, de a gândi, de a se manifesta al cuiva.
- glumă, anecdotă, banc.
- semn grafic în scrierea greacă, care, adăugat unui sunet, arată cum se pronunță sunetul respectiv din punctul de vedere al aspirației.
Exemple
- Spiritul legilor.
Declinare
| Caz | Singular | Plural |
|---|---|---|
| nominativ-acuzativ | spirit | spirite |
| genitiv-dativ | spiritului | spiritelor |
| vocativ | spiritule | spiritelor |
| articulat | spiritul | spiritele |