sfințitură
/sfin.ʦi'tu.rə/Etimologie
Din a sfinți + sufixul -tură.
Definiții
- rarfaptul de a sfinți; (concr.) obiect sfințit.
Declinare
| Caz | Singular | Plural |
|---|---|---|
| nominativ-acuzativ | sfințitură | sfințituri |
| genitiv-dativ | sfințiturii | sfințiturilor |
| vocativ | sfințitură | sfințiturilor |
| articulat | sfințitura | sfințiturile |