saturație
/sa.tu'ra.ʦi.e/Etimologie
Din franceză saturation < latină saturatio, saturationis.
Definiții
- stare a unui compus chimic care nu mai conține valențe libere și deci nu mai poate adiționa alte elemente în molecula lui; stare a unei soluții în care nu se mai poate dizolva o nouă cantitate din substanța dizolvată; stare a unui mediu gazos în care nu se mai poate evapora o nouă cantitate dintr-un anumit lichid; stare a unui sistem chimic, fizic sau tehnic pentru care o anumită mărime caracteristică a atins valoarea ei maximă.
- stare de intensitate maximă a unui fenomen, satisfacere maximă a cuiva; (p.ext.) plictiseală, oboseală, dezgust care decurge dintr-o astfel de stare.
Declinare
| Caz | Singular | Plural |
|---|---|---|
| nominativ-acuzativ | saturație | — |
| genitiv-dativ | saturației | — |
| vocativ | saturație | — |
| articulat | saturația | — |